miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAdministratieCinci stații de încărcare a mașinilor electrice la Focșani

Cinci stații de încărcare a mașinilor electrice la Focșani

Primăria Focșani s-a înscris într-un proiect derulat prin Autoritatea Fondului pentru Mediu, prin care se intenționează construirea unor stații de încărcare pentru mașini electrice. Municipiul Focșani a analizat zece locuri pentru implementarea acestei investiții, dar în final s-au dovedit fezabile doar cinci amplasamente din oraș. Acestea se află pe strada Brăilei Nr. 115-117, str. Mărășești intersecția cu Bulevardul Independenței, Aleea Stadionului intersecția cu Bulevardul București, Strada Emil Racoviță intersecția cu strada Bîrsei și parcarea din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Valoarea totală a investiției este cifrată la 1,160 milioane de lei, din care 1,044 milioane de lei reprezintă finanțarea de la Autoritatea Fondului pentru Mediu și 116.000 de lei este contribuția de la bugetul local. Consilierii locali au aprobat luni atât punerea la dispoziția proiectului a amplasamentelor necesare, care se află acum în administrarea Parking, cât și indicatorii economici pentru studiul de fezabilitate. Dacă lucrurile se vor derula repede din acest punct de vedere, municipalitatea s-a angajat că în 11 luni va realiza această investiție. Aleșii locali au întrebat în ședință câte mașini electrice sunt în Focșani, dar nu au primit un răspuns, întrucât nu s-a făcut o astfel de analiză.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu