vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateCei care nu au respectat regulile de protecție împotriva COVID-19, amendați de...

Cei care nu au respectat regulile de protecție împotriva COVID-19, amendați de echipele mixte de control

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare în special în zonele aglomerate, centre comerciale, terase și magazine. Zona gărilor, autogărilor, dar și mijloacele de transport în comun rămân în atenția polițiștilor care verifică constant respectarea măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2. La activitățile desfășurate ieri, 29 iulie a.c., au participat 140 de polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

Astfel, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 80 de obiective, din care 67 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și au fost legitimate peste 290 de persoane. Totodată, au fost oprite în trafic pentru control 52 de mijloace de transport, din care 40 de mijloace de transport în comun. În urma neregulilor constatate ieri, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Activitățile vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială. Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu