luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneCeferiștii protestatari au câștigat: vor avea salarii majorate în 2022

Ceferiștii protestatari au câștigat: vor avea salarii majorate în 2022

Ceferiștii au intrat, astăzi, în grevă spontană. Ei sunt nemulțumiți de faptul că Guvernul a decis înghețarea salariilor în 2021 și, în consecință, prorogarea intrării în vigoare a Statutului Ceferistului. Multe trenuri nu au mai pornit din stații sau au staționat ore în șir în gările de pe traseu. Potrivit datelor oficiale, 261 de trenuri au fost blocate. După declanșarea protestului, reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată s-au întâlnit cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și cu șefii companiilor naționale feroviare. După mai multe ore de negocieri, ceferiștii au obținut o majorare salarială. ”Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar. Totodată părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căii ferate.”, se menționează într-un comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu