joi, mai 9, 2024
AcasăStiri InterneCe program au unitățile poștale în minivacanța de Paște

Ce program au unitățile poștale în minivacanța de Paște

Compania Naţională „Poşta Română” le aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 mai – 6 mai 2024. De asemenea, precizăm faptul că distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi următorul:
– În data de 1 Mai 2024, Ziua Muncii, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise;
– În data de 2 mai 2024, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor funcţiona conform programului normal de lucru;
– În perioada 3 mai, Vinerea Mare – 6 mai, luni, a doua zi de Paşte, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise.
– Începând de marţi, 7 mai 2024, toate subunităţile poştale îşi vor relua programul normal de lucru.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui), precum şi prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, preluate şi în Contractul Colectiv de Muncă. (CN Poșta Română)


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu