marți, aprilie 30, 2024
AcasăMondenCe artiști vor cânta la Festivalul ”Insula de Blues”

Ce artiști vor cânta la Festivalul ”Insula de Blues”

Festivalul Insula de Blues face primul pas către acest gen muzical în orașul bacovian, la un nivel amplu. Trei seri spectaculoase, cu un lineup de artiști ce promite să încânte cu un amestec eclectic de genuri și de instrumente muzicale, și să ofere experiențe de neuitat, celor mici sau mari. Două zile de activități spirituale și sportive, ateliere de creație și artă, spectacole de teatru și degustări de vin, bar pentru căței și multe, multe altele. O primă ediție plină de povești scrise pe portativ de suflet, cu amprente de emoții și de amintiri în sufletele tuturor celor ce vor fi prezenți in sit.

Insula de Blues nu va fi doar un simplu festival!

Va fi o experiență complexă, unică și extrem de interesantă, un medicament de suflet și de gând bun! Pe scenă vor cânta două trupe cunoscute din România, duetul drag tuturor, Vali „ Sir Blues” Răcilă & Raul Kusak, cât și gașca faină de etno blues, Nightlosers, alături de 7 trupe din Europa, unele dintre ele cu voci fabuloase din Statele Unite, cu toții într-un peisaj de poveste, cu mult verde, apă și liniște, pe Insula de Agrement din Bacău. Între 21 și 23 iunie 2024 Insula de Blues ia forma unei experiențe de neuitat pentru iubitorii de muzică și de frumos din oraș, cât și pentru cei veniți din alte zări.

Abonamentele sunt în număr limitat, așa că nu amânați prea mult achiziția lor! Pe platforma ce vinde bilete puteți face și donații câtre cauze umanitare! Ajutăm ca să ajute mai departe! Programul complet, pe zile și seri de muzică, în curând pe pagina oficială #Insuladeblues (sursa: Cătălin Horodincă, directorul festivalului)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu