sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăActualitateCâți miei s-au tăiat de Paște în abatoarele autorizate din Vrancea

Câți miei s-au tăiat de Paște în abatoarele autorizate din Vrancea

În perioada 30.03.2020 – 23.04.2020, echipe de inspectori din cadrul DSVSA Vrancea au efectuat controale oficiale la 334 de obiective din sectorul alimentar, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar. Verificările au vizat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţele agro-alimentare, abatoarele, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală si non-animală, în unităţile de vânzare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică. Deficienţele constatate de inspectorii DSVSA Vrancea, în urma controalelor efectuate, s-au finalizat prin aplicarea unei sanctiuni contraventionale în valoare de 1.500 lei pentru transport de carne cu un autoturism neautorizat sanitar veterinar. Numărul abatoarelor autorizate sanitar veterinar pentru specia ovine, în care s-au sacrificat miei în această perioadă, a fost de 3, cu un numar total de 550 miei sacrificati. Reamintim tuturor cetățenilor numărul de telefon al instituției 0800.800.712, unde pot fi sesizate nereguli din domeniul siguranței alimentelor, serviciu telefonic gratuit,  apelabil din orice rețea de telefonie. (DSVSA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu