miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAdministratieCâte locuri de parcare a închiriat în acest an SC Parking Focșani

Câte locuri de parcare a închiriat în acest an SC Parking Focșani

Noul director al SC Parking Focșani, societate care administrează locurile de parcare în municipiu și la care Consiliul Local este acționar aproape unic, Nicu Statache, a prezentat în ședința aleșilor municipali o serie de informații în legătură cu societatea pe care o conduce. Statache a menționat că în acest moment angajații sunt în plin proces de inventariere a locurilor de parcare, proces care se va încheia, cel mai probabil, la sfârșitul acestei luni. Cu această ocazie, au fost scoase la lumină alte 500 de locuri de parcare față de cele existente, care vor fi scoase la licitație. Directorul societății a precizat că solicitările sunt mai multe decât disponibilul existent în prezent. „Anul trecut, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice a reușit să închirieze până la 31 aprilie un număr de 3.600 de locuri de parcare, din care s-au plătit doar 2.400. Noi, din totalitatea celor 10.400 de locuri de parcare, din care 1.300 sunt locuri cu plată și diferența doar locuri de reședință, am reușit până în momentul de față să închiriem 4.600. Nu s-au plătit doar 93 de locuri de parcare. Acestea sunt în curs de plată pentru că există clauză în contract ca plata să se facă în termen de 30 de zile”, a afirmat Nicu Statache.

Directorul SC Parking a mai spus că în viitorul apropiat două dintre parcările publice din centrul orașului, respectiv parcările de la Electrica și de la Casa de Cultură, vor beneficia de bariere inteligente, pentru eficientizarea activității, în felul acesta responsabilii instituției asigurându-se că nimeni nu va mai intra în aceste parcări fără să plătească. Totodată, instituția a demarat procedura pentru achiziția unei mașini de marcaj rutier al parcărilor și, într-un viitor mai îndepărtat, SC Parking speră să obțină și licența pentru asfaltarea parcărilor.                        Directorul SC Parking și-a arătat și dezamăgirea față de votul aleșilor liberali din Consiliul Local, care de mai multe luni refuză să voteze inventarierea a 500 de locuri în gestiunea societății, pentru a fi închiriate solicitanților. “Consiliul Local este acționarul principal la SC Parking SA,  Consiliul Local este patronul acestei societăți. Reprezentanții dumneavoastră în Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație ne trasează direcții, cum să acționăm, iar noi ne perfecționăm. Dacă tocmai de la dumneavoastră vine acest refuz de fluidizare a activității, de eliminare a unei probleme sociale, îmi pare rău. Unii dintre cetățenii municipiului Focșani au o problemă: locul unde își parchează mașina atunci când vin acasă”, a mai spus Statache.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu