joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateCarmen Mustață, din Țifești, a câștigat marele premiu la un festival național...

Carmen Mustață, din Țifești, a câștigat marele premiu la un festival național de cântece ortodoxe

Parohia Apărătorii Patriei II ”Sfântul Ierarh Ambrozie”, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, a organizat a XXII-a ediție a Festivalului de pricesne ”Blândul Păstor”. În finală s-au calificat 13 concurenți, dintre care 5 din județul Vrancea. Juriul festivalului a fost alcătuit din: Sandu Pop (președintele juriului), Miruna Ionescu, Daniel Madia, preot Ionel Miron (sat Irești, comuna Vidra) și preot Mircea Alexă Uță. În urma deliberării, marele premiu al festivalului i-a fost acordat tinerei Carmen Mustață, din comuna Țifești. Carmen Mustață a interpretat piesa ”Cu crucea-n spate”. Carmen Mustață face parte din Corul Parohiei Irești și este studentă la Facultatea de Științe Aplicate din cadrul Universității Politehnica București. Și ceilalți vrânceni participanți în finală au obținut premii:

– la Secțiunea I, Ioana Ghiță, din Irești, a luat premiul I, cu piesa Maria și Marta. De asemenea, Alexandru Miron, tot din Irești, a luat mențiunea I, cu piesa Imnul Maicii Domnului;

– la Secțiunea II, cele două mențiuni din cadrul festivalului au fost acordate concurenților din Vrancea: Elena Bercuci, din Focșani, cu piesa A bătut la ușa ta cineva…, și Maria Pintea, din Irești, cu piesa Ce folos, viață fără de Hristos. Mai multe detalii, AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu