marți, aprilie 16, 2024
AcasăEconomicCanalul Siret-Bărăgan, inclus în Planul Național de Relansare Economică

Canalul Siret-Bărăgan, inclus în Planul Național de Relansare Economică

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. Alături de prim-ministru s-au mai aflat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Subiectele discutate au vizat măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor secetei, care a afectat culturile agricole în acest an, pe o suprafață de peste un milion de hectare. În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului a menționat că reluarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan se află pe lista de mari investiții pentru anii ce urmează.
”Pentru susținerea agricultorilor afectați de secetă, dar și pentru stimularea micilor producători să lucreze terenurile agricole, este nevoie, pe termen lung, de reabilitarea infrastructurii de irigații, iar unul dintre obiectivele Guvernului în acest sens este construirea Canalului Siret-Bărăgan. De altfel, Guvernul și-a propus, prin Planul Național de Investiții de Relansare Economică, investiţii de peste 400 milioane euro în agricultură şi industria agro-alimentară, în următorii ani. Reprezentanții agricultorilor au mai discutat cu premierul Ludovic Orban despre soluții privind debirocratizarea și simplificarea procedurilor la nivelul administrației publice.”, se menționează într-un comunicat al Executivului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu