vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaCampanie împotriva consumului de droguri, desfășurată de TNL Focșani: ”Fii conștient, nu...

Campanie împotriva consumului de droguri, desfășurată de TNL Focșani: ”Fii conștient, nu dependent!”

Vineri, 2 septembrie, tinerii liberali focșăneni organizează o acțiune de conștientizare și informare cu privire la nocivitatea consumului de droguri. Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis, arată cel mai recent sondaj realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Consumatori există pentru cocaină, ciuperci halucinogene şi chiar „drogul-violului”. Acelaşi raport mai arată că faţă de 2019, consumul de droguri aproape s-a dublat, iar experţii avansează cifre şi mai îngrijorătoare în această privinţă, atrăgând atenţia că este subraportat numărul consumatorilor. Intrarea în vigoare a noului Cod Penal al României, la 01.02.2014, a determinat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce oferă consumatorilor de droguri posibilitatea includerii într-un program integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială, în locul aplicării pedepsei cu închisoarea. ”Prin campania #TNLSpuneNuDrogurilor, dorim să tragem un semnal de alarmă și să aducem în atenția tinerilor nocivitatea și gravitatea acestor acțiuni și astfel să promovăm în rândul acestora ideea că alegerea consumului de droguri nu reprezintă cea mai optimă soluție a zilelor noastre. Ne desfășurăm această inițiativă într-un cadru de socializare și relaxare, începând cu orele 20:30, în locația Exxod Focșani (Piața Unirii). Nu ai planuri pentru vineri seară? Te așteptăm alături de noi! Voia bună, distracția și surprizele vor transforma seara într-una de excepție! Dress code recomandat: Tricou alb.”, au transmis reprezentanții TNL Focșani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu