joi, mai 9, 2024
AcasăSocietateCadouri pentru copiii strămutați din Ucraina din partea Crucii Roșii Vrancea și...

Cadouri pentru copiii strămutați din Ucraina din partea Crucii Roșii Vrancea și a micuților de la Grădinița Nr. 13 Focșani

Voluntarii Crucii Roșii Vrancea cred și știu că inocența copiilor poate face ca distanțele mari să nu conteze. De asemenea, ei știu că mintea ne arată tot ceea ce ochii au văzut până la un moment dat, așa cum este, dar că restul „de văzut” este întotdeauna deschis posibilului, spre orice BINE ar putea, oricând, să apară. De aceea, voluntarii, împreună cu copiii de la Grădinița cu program prelungit Nr. 13, din Focșani, au creat și trimis, de 1 Iunie, răvașe colorate, având că temă mesaje de pace, speranță, încurajare și cadouri dulci și de pluș pentru 60 de copii strămutați din orașele grav afectate de război și găzduiți, în Ciortkiv, regiunea Ternopil, Ucraina, în internatul Colegiului de Medicină.
Copiii găsesc totul în „nimic”, iar copilăria este un regat al poveștilor, în care totul are suflare. Copiii sunt singurii care pot topi întregul Univers, iar în sufletul fiecărui copil există atât de multă speranţă, bucurie şi iubire încât ne putem permite să visăm, la infinit, la renaștere, la o nouă lume mai bună și mai uimitoare. Mulțumim doamnei director al Grădiniței cu Program Prelungit nr.13, Andreea Nițu, că un gând s-a transformat în faptă, precum și colegelor educatoare că au căluzit copiii să înțeleagă și să transmită, în felul lor, în spiritul inocenței, chiar de ziua lor, semnele păcii. Până la urmă, totul stă în puterea #Umanității. La mulți ani, copii! Vă mulțumim pentru implicare, emoție, entuziasm! (Crucea Roșie Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu