AcasăStiri InterneBugetul Programului ”Rabla” 2026, suplimentat de Ministerul Finanțelor

Bugetul Programului ”Rabla” 2026, suplimentat de Ministerul Finanțelor

Programul de înnoire a parcului auto național continuă și în 2026. Ministerul Finanțelor a avizat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pe anul în curs, cu un supliment de 100 de milioane de lei pentru Programul ”Rabla”, față de propunerea inițială a Ministerului Mediului. ”Bugetul AFM acomodează atât programele aflate deja în derulare, cât și finanțări noi pentru investiții publice și proiecte cu impact direct: Rabla Clasic și Rabla Plus, panouri fotovoltaice, eficiență energetică în clădiri, stații de încărcare, iluminat public eficient, reciclare, apă, canalizare și gestionarea deșeurilor. Pentru Rabla, am considerat important să majorăm alocarea. Programul are efect direct pentru oameni, pentru piața auto și pentru economie: susține înlocuirea mașinilor vechi, stimulează achizițiile și menține un flux de finanțare predictibil pentru un sector important. În același timp, bugetul include finanțări pentru proiecte preluate din PNRR și investiții în infrastructură locală, centre de colectare, insule ecologice digitalizate și capacități de reciclare. Este o decizie de buget responsabilă în contextul actual: menținem şi susținem programele care funcționează, finanțăm investiții concrete și direcționăm resursele acolo unde pot produce efecte concrete în economie şi pentru populație.”, a explicat Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor.
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite