AcasăSocietateBoovie s-a încheiat, ecourile festivalului continuă

Boovie s-a încheiat, ecourile festivalului continuă

S-a încheiat o nouă ediție a Festivalului Boovie, la care fost prezenți peste 800 de participanți din toată țara.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, instituția care a contribuit substanțial la organizarea evenimentului, a ținut să-i felicite pe participanții la acest eveniment de amploare.

„Mulțumirile mele merg în mod deosebit către doamna Carmen Ion, inițiatorul ”Boovie”, care a pus suflet și s-a implicat cu pasiune pentru reușita și acestei a șaptea ediții.  În acest an, Consiliul Județean Vrancea a decis să sprijine în mod substanțial desfășurarea Festivalului și l-a inclus pe lista de acțiuni organizate de Consiliul Județean, alocând suma de 300.000 lei pentru asigurarea mai multor servicii: cazarea și mesele celor peste 800 de participanți (elevi, profesori și membri ai juriului, din toată țara), catering voluntari, decont transport juriu, asigurarea scenei din Piața Unirii și a personalului tehnic audio-video, servicii de sonorizare, foto-video, making of și after Boovie, asigurarea scaunelor din Piața Unirii.  De asemenea, Consiliului Județean Vrancea i-au fost cedate drepturile neexclusive de folosire a mărcii ”Boovie Book Trailers”, pentru a putea organiza o componentă din cadrul Festivalului, respectiv prezența în cele mai bune condiții a tinerilor și a juriului la Focșani, din dorința de a promova județul Vrancea, valorile sale culturale și turistice în rândul participanților”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu