luni, decembrie 2, 2024
AcasăActualitateBilanţul tragediei din #Colectiv a ajuns la 43 DE MORŢI

Bilanţul tragediei din #Colectiv a ajuns la 43 DE MORŢI

Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că la Spitalul Floreasca au murit Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc.

Potrivit profesorului Ioan Lascăr, începând din a cincea zi este cea mai grea perioadă pentru răniţii în stare critică.

„La toţi cei patru decedaţi din Spitalul Floreasca le-a cedat plămânul. Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca.

Astfel, bilanţul persoanelor decedate în tragedia de la Colectiv a ajuns la 43, după ce sâmbătă au mai murit alte nouă persoane, două dintre acestea în Olanda.

Dintre pacienţii decedaţi, sâmbătă, în Capitală, trei erau internaţi la Spitalul de Arşi – Daniel Ciobanu (39 de ani), Ionuţ Cosmin Popescu (32 de ani) şi Alexandru Chelba (33 de ani), doi la Spitalul Floreasca – Adrian Popa (29 de ani) şi Elena Toader (30 de ani), unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – Ionuţ Maior (27 de ani) şi unul la Spitalul ”Bagdasar Arseni”- Mavi Sterian (25 de ani).

Cele două victime care au murit în Olanda, unde fuseseră transferate sâmbătă, sunt o tânără italiancă, Tullia Ciotola, în vârstă de 20 de ani, care studia la Bucureşti prin programul Erasmus şi Florin Cristian Popescu, de 35 de ani, bodyguardul clubului Colectiv, titrează gandul.info


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu