sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăComuna meaNARUJABătaie între mai mulți bărbați, duminică seară, la Năruja. Doi dintre ei...

Bătaie între mai mulți bărbați, duminică seară, la Năruja. Doi dintre ei au fost reținuți

La data de 15 august a.c., ora 19.36, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în apropierea unei unități comerciale din comuna Năruja, un bărbat este agresat de alte 3 persoane. Acestea au părăsit rapid locul faptei, fiind identificate la scurt timp de polițiști pe raza satului Prisaca.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că între persoanele implicate a izbucnit un conflict spontan, aceștia agresându-se reciproc, atât fizic cât și verbal. Victima a fost preluată de o ambulanță a Serviciului Județean Vrancea pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei trei agresori, în vârstă de 30, 26 și respectiv 20 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru clarificarea situației de fapt, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe.

Astăzi, 16 august a.c., faţă de doi bărbați, unul de 30 și celălalt de 26 ani, ambii din comuna Paltin, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu