vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateBASME NEROSTITE – proiect pentru copiii hipoacuzici

BASME NEROSTITE – proiect pentru copiii hipoacuzici

Proiectul BASME NEROSTITE s-a născut din dorința de a aduce în viețile copiilor hipoacuzici, prin teatru,  personajele basmului românesc. Teatrul ca formă de artă și ca parte integrantă a dezvoltării noastre este definit adesea prin cuvânt. Însă noi, prin poetica limbajului non-verbal, am transformat cuvântul și l-am dus dincolo de sfera sunetului rostit  – prin dans, pantomimă, mișcare și culoare – dându-i  forme nebănuite și imaginând lumi noi, oferind personajelor din basme mobilitate și versatilitate. Nerostit, este adevărat, nu se aude, dar nerostit este de multe ori plin de înțelesuri. Spectacolul BASME NEROSTITE, după două luni de studiu și lucru, este acum gata de turneu!

În perioada 15 – 25 octombrie, peste 1000 de copii hipoacuzici se vor întâlni cu basmul românesc participând la cele 10 reprezentații teatrale din Focșani, Cluj, Sibiu, Brașov, București, Câmpulung Moldovenesc, Bivolărie – Vicovu de Sus. Spectacolele vor fi completate cu sesiuni de dezvoltare prin limbaj teatral non-verbal susținute de actori și special concepute pentru copiii hipoacuzici. Reprezentația din Focșani va avea loc marți, 22 octombrie, ora 16:00, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Doamna Elena (Strada Cuza-Vodă nr. 56). BASME NEROSTITE este un spectacol în regia lui Vadim Rusu, cu Daniela Niculae, Lavinia Pop Coman, Petru Ciobanu, Silviu Man și Vadim Rusu. Decorul și costumele sunt semnate de Anca Cernea, iar Radu Barbu și Adrian Petrariu asigură suportul video al spectacolului.

Hipoacuzia în cifre: 500 de milioane de oameni suferă de o formă de hipoacuzie și se preconizează că acest număr va crește până în 2025 cu peste 200 milioane. În România 23.000 de persoane se află în evidențe. Se estimează că numărul acestora este, de fapt, dublu. Asociația Beneva construiește proiecte în care socialul reușește să se îmbine perfect cu educaționalul și cultura. În zece ani de experiență am identificat diverse grupuri vulnerabile și situații pe care le-am abordat eclectic reușind să schimbăm situații și percepții. (sursa: Asociația Beneva)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu