joi, mai 2, 2024
AcasăStiri InterneBărbați depistați beți la volan

Bărbați depistați beți la volan

Duminică, 14 aprilie, în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un bărbat, de 54 de ani, din Jariștea, în timp ce conducea un autoturism în localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

La data de 14 aprilie a.c., ora 10.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Nistorești, în timp ce conducea un autoturism în orașul Odobești. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot duminică, 14 aprilie, în jurul orei 13:48, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea o autoutilitară. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În această dimineață, în jurul orei 07.40, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe Drumul Județean 205 R, în afara localității Slobozia Ciorăști, un bărbat, de 40 de ani, din Măicănești, în timp ce conducea un tractor agricol, deși nu deținea permis de conducere corespunzător. Totodată, polițiștii l-au tesat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu