luni, aprilie 29, 2024
AcasăComuna meaDUMITRESTIBanii, motivul invocat de primarul din Dumitrești după ce a trecut de...

Banii, motivul invocat de primarul din Dumitrești după ce a trecut de la PNL la PSD

PSD Vrancea a oficializat astăzi, într-o conferință de presă, înscrierea în partid a primarului comunei Dumitrești, Adrian Banaurs, care obținuse mandatul de primar ca membru PNL, în 2020. Banaurs va candida la Primăria Dumitrești din partea PSD la scrutinul local din 9 iunie. Alături de președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, și de primarul Adrian Banaurs, la conferința de presă au fost prezenți consilierii locali PSD și PNL din Dumitrești. În același timp, s-a anunțat că și consilierii locali PNL din Dumitrești au trecut la PSD. Spre deosebire de primar, consilierii ar urma să-și piardă mandatele actuale, conform legii. Fostul edil liberal, acum pesedist, Adrian Banaurs, și-a motivat decizia prin faptul că localitatea pe care o administrează are nevoie de bani. Bani care, potrivit primarului din Dumitrești, ar veni mai mult și mai mulți din partea PSD decât din partea PNL. ”Nu spun că nu am primit sprijin din partea PNL, însă avem nevoie de mulți bani pentru dezvoltarea comunei. După momentul decesului fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, eu nu mă mai regăsesc în noua echipă de conducere a PNL Vrancea. PNL Vrancea nu mai deține funcția de președinte al Consiliului Județean, iar noi avem de multe cofinanțări. Am trecut la PSD pentru Dumitrești și pentru Valea Râmnicului. Am avut discuții cu președintele interimar al PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, dar nu ne-am regăsit pe aceeași viziune.”, a declarat Adrian Banaurs. Potrivit declarațiilor publice ale liderilor PNL Vrancea și conform postărilor personale ale primarului Banaurs, până acum comuna Dumitrești a beneficiat de investiții importante în dezvoltare, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, condus de Cătălin Toma, și al guvernelor din perioada 2020-2024.

La rândul său, președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, a spus că ar mai putea fi și alți primari PNL care ar urma să facă pasul spre PSD. ”Avem o deschidere completă către toți cei care vor să facă politică, care vor să facă ceva pentru comunitate. Veți vedea în perioada următoare.”, a afirmat președintele PSD Vrancea.

Decizia trecerii lui Adrian Banaurs de la PNL la PSD a provocat nemulțumiri și în rândul membrilor simpli și al simpatizanților PSD din comuna Dumitrești. Este posibil ca fostul viceprimar PSD Marius Bodoc, din mandatul 2016-2020, să candideze la Primăria Dumitrești din partea altui partid la alegerile locale din 9 iunie. În același timp, candidatul PNL pentru Primăria Dumitrești ar putea fi Florin Mărgărit.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu