duminică, mai 19, 2024
AcasăStiri InterneAvertizări meteo de vânt și ninsori. Cod portocaliu de intensificări ale vântului,...

Avertizări meteo de vânt și ninsori. Cod portocaliu de intensificări ale vântului, în Vrancea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o serie de informări și atenționări de specialitate. Vremea de iarnă, cu vânt, lapoviță și ninsoare începe din această seară, din sud-vestul țării. Apoi, de sâmbătă dimineață, în jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25-25 de litri/mp și izolat de peste 50 de litri/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei, unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe arii restrânse, lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului, cu viteze de 55-65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60-80 km/h.

Apoi, începând de sâmbătă după-amiază, va intra în vigoare un cod galben de vânt, în mare parte din țară: estul țării, Carpații Meridionali, Carpații Orientali și de Curbură. Mai mult, sudul Moldovei (inclusiv județul Vrancea), estul Munteniei și Dobrogea se vor afla sub incidența codului portocaliu de vânt. Începând de sâmbătă seară și până duminică dimineață, în aceste zone vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale, în general, de 85-90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h. (sursa: ANM)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu