vineri, aprilie 26, 2024
AcasăFocsaniAventurile unui focșănean cu un stâlp de iluminat public căzut. A fost...

Aventurile unui focșănean cu un stâlp de iluminat public căzut. A fost plimbat de la o instituție la alta, ca în ”Moartea domnului Lăzărescu”

Un focșănean a povestit, pe rețelele de socializare ce i s-a întâmplat unui prieten care, din spirit civic, a vrut să rezolve o problemă ivită în zona unde locuiește. Mai precis, focșăneanul a apelat la autorități după ce căzuse un stâlp de iluminat public, cu tot cu cablurile electrice. Situația era și una de pericol pentru cei care trec prin zonă și, din neatenție, ating firele electrice. Focșăneanul povestește că a sunat la mai multe instituții, fiind „pasat” de la una la alta, timp de câteva ore. Cu ocazia asta, i s-a spus că firma care încasa sume importante de la bugetul local pentru întreținerea iluminatului public în Focșani ar fi reziliat contractul cu Primăria, acum 6 luni. Până la urmă, după câteva ore, problema s-a rezolvat pe jumătate, tipic românește. Iată povestea, mai jos:

”Ziua de astăzi, o telenovelă! M-a sunat un amic și îmi explică că tot sună la autorități pentru rezolvarea unui stâlp de iluminat public, căzut la pământ cu cabluri de curent…a sunat la Electrica, aceștia l-au îndrumat la primărie să sune, deoarece iluminatul public aparține de primărie. La primărie a răspuns portarul de serviciu, care ne explică că el nu poate face nimic, deoarece firma care se ocupă cu iluminatul public lucrează în exterior cu primăria … sunăm la firma respectivă – SC ELECTRIC LIGHT SRL – la nr verde timp de o oră si nimic, nimeni nu răspunde la acel număr! Sunăm din nou la primărie, explicăm situația portarului și ne spune că nu poate să facă nimic și să sunăm la poliția locală (nu am înțeles ce treabă avea poliția locală în toată această poveste, cumva rezolvau cablurile?!). Ajunge poliția locală la fața locului, constată stâlpul de iluminat public cu cablurile rupte și încercăm să sunăm împreună la Electrica, să rezolvăm problema. Într-un sfârșit, o doamnă amabilă de la dispecerat înțelege că nu putem lăsa firele pe jos, deoarece este o stradă circulată de cetățeni și copiii care locuiesc în acel cartier. Într-un sfârșit, ajung cei de la Electrica, taie cablurile cu curent și îmi explică că cei de la SC Electric Light SRL contractați de primărie au reziliat contractul de 6 luni cu Primăria Focșani și degeaba sun, că nu va răspunde nimeni! După 3 ore de apeluri la instituții, s-a rezolvat jumătate din problemă, adică s-au tăiat cablurile și atât. De pus înapoi iluminatul public nu încape în discuție, având în vedere că strada este situată chiar la Spitalul Psihiatrie și TBC. Rog organele competente, mai ales cei din primărie, care nu văd sau se fac că nu văd aceste probleme, să rezolve această situație!! Și sper ca pe viitor să aveți un număr de telefon pe site-ul primăriei, care să răspundă cetățenilor în privința iluminatului public!! Toți cei din Primăria Focșani sunteți o rușine! Vă denigrați între voi, iar cetățenii au probleme pe care nu le pot rezolva!!”, a scris, pe Facebook, un focșănean cu numele Ionel Dumitru. La finalul poveștii, focșăneanul îi enumeră pe cei pe care îi consideră responsabili cu ce se întâmplă în Focșani: primarul Cristi Misăilă, viceprimarii Ana Maria Dimitriu și Alexandra Tătaru, precum și Electrica Focșani și Poliția Locală Focșani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu