luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitateAvem și noi ”Macron-ul” nostru

Avem și noi ”Macron-ul” nostru

De câteva sute de ani, românii importă, sub diverse forme, obiceiuri, mesaje, acțiuni, atitudini, instituții, legi, îmbrăcăminte, cultură, filosofie etc din Franța. Multe dintre acestea, mai ales în vremurile confuze de după 1989, au rămas la stadiul de formă, nefiind concretizate, duse până la capăt, derulate conform originalului. De aceea nici nu au avut succesul originalului. Și cum situația de pe scena politică dâmbovițeană a ajuns la un nivel foarte scăzut, anchilozată și cu o imagine profund negativă, atunci ne-am putea gândi la o portiță de ieșire, la o posibilă variantă de progres chiar după modelul francez al acestei perioade. Iar un punct de pornire într-un asemenea demers de tip parizian găsim, deja, în cenușiul politicii românești.
Francezii l-au ales ieri pe Emmanuel Macron în funcția de președinte. Emmanuel Macron este un politician, tânăr, puțin atipic, care a stat mai mult în umbră, dar a deținut și câteva poziții publice importante (consilier prezidențial, ministru al Economiei). Este un politician educat, de bun simț, neatins de falanga corupției sau a politicianismului populist. S-a remarcat prin profesionalism și nu prin gargară, dat din coate sau proptele sus-puse pentru a avansa în carieră. S-a retras la timp dintr-o funcție publică importantă dar devoratoare de voturi și de popularitate. Macron a înființat o mișcare civico-politică de centru – En Marche! (E.M. – inițialele numelui său) –  și a pornit la treabă, aplicat, cu un plan bine pus la punct. Și iată că, pe fondul escaladării naționalismului extremist gen Le Pen, al problemelor de credibilitate și al erodării partidelor tradiționale, Emmanuel Macron are succes. Surprinzător, poate, pentru mulți, dar de așteptat pentru cei care cunosc fenomenul politic îndeaproape.
Urmând modelul, putem identifica și în România un asemenea scenariu. Primul nume care se încadrează în acest tipar este fostul premier Dacian Cioloș. Fără a fi un ideal sau o pledoarie în acest sens, Dacian Cioloș are aceleași calități și caracteristici precum Emmanuel Macron. A avut funcții publice importante, chiar mai importante decât Macron. De numele lui se leagă și succese dar și anumite eșecuri (mai ales induse, din interesele aferente). Este educat și cu bun simț. Nu se poate vorbi de corupție în dreptul lui (cel puțin până la proba contrarie). Unde mai pui, e căsătorit cu o franțuzoaică! Dacian Cioloș și-a înființat o mișcare politico-civică sub numele Platforma România 100. Nu poate fi încadrat la dreapta sau la stânga. De aceea, Dacian Cioloș are capacitatea de a aduna în jurul lui oameni profesioniști, din domenii diverse, deloc sau prea puțin implicați în gloata politică dâmbovițeană până acum. Platforma România 100 s-ar putea transforma și rebrandui, s-ar putea găsi un slogan pornit chiar de la inițialele numelui său (ex: D – demnitate, C – competență) și altele asemenea. Depinde de ceea ce vrea să facă în continuare, de sprijin, de audiență, de atitudine, de mesaj, de implicare. ”Eu sunt un lider creat de media într-un anumit fel. Eu îmi dau seama că am acumulat un anumit fel de capital fără să vreau neapărat, dar îl am acolo, şi sigur că o să încerc să îl valorific cât mai bine. (…)„Am primit în ultima vreme foarte multe solicitări, aproape culpabilizatoare, <de ce nu te implici?> şi vreau să spun că răspunsul pe care îl dau este următorul: cu toţii trebuie să ne implicăm în mod activ, nu doar stând în faţa calculatorului, nu doar dând Like-uri, nici măcar doar ieşind în stradă. E un pas extrem de important să ştii să îţi aperi nişte valori şi principii, dar e nevoie de mai mult decât atât, energia asta a contestării, care e deja o formă de exprimare a unor aşteptări vizavi de modul în care vrem să meargă societatea înainte, să o canalizăm într-o energie pozitivă a construcţiei. Sunt sigur că această energie, cu imaginaţia pe care o avem şi experienţele pe care le-am trăit fiecare, ne poate ajuta să găsim soluţiile cele mai bune împreună”, a declarat Dacian Cioloș ieri, la o conferință publică susținută la Cluj-Napoca.
Axa Berlin-Paris va continua să fie baza Uniunii Europene. Și România ar putea fi apropiată acestui tandem european, prin Klaus Iohannis-Dacian Cioloș. Sau măcar cu unul dintre ei. Sau cu alții, care găsesc resursele interne de a revitaliza spiritul adormit și confuz al românilor precum și contactele externe potrivite pentru a urni căruța mioritică, rămasă în pană de mult timp și care se scufundă în mocirlă. Că pe alde Vasilică, Ionică, Mitică, Georgică, Marinică, Livache, Mișu, Rică, Lache, Mache,Tache și alți români neaoși, care se bat cu pumnul în piept când vine vorba de ”țărișoara noastră”, i-am văzut ce le poate pielea. 

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu