miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăActualitateAvem nevoie de importuri de gaze în această iarnă cu peste 30%...

Avem nevoie de importuri de gaze în această iarnă cu peste 30% față de iarna trecută

Directorul general al Companiei Transgaz, Ion Sterian, a anunțat că stocurile de gaze naturale pentru sezonul de iarnă sunt mici la ora actuală. Acesta a făcut declarația în Parlament, în fața Comisiei de anchetă a activității Autorității Naționale de Reglementare în Energie. „La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că, la iarnă, va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

Dacă în perioada octombrie 2016 – martie 2017, România a importat 1,7 miliarde de metri cubi, pentru cele 6 luni din iarna 2017-2018 ar fi nevoie de importuri de peste 2,2 miliarde de metri cubi. Directorul Transgaz a mai afirmat că dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze pentru a acoperi livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze. „Ce se extrage nu este o constantă, ci, pe măsură ce se epuizează energia din zăcământ, presiunea scade, iar cantităţile extrase din depozite scad şi ele. La începutul iernii putem extrage din depozite zilnic 27 milioane de metri cubi, dar spre sfârşitul ciclului, adică februarie-martie, cantitatea care poate fi extrasă scade”, a precizat directorul general al Transgaz.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu