miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPoliticaAUR Vrancea anunță că a pierdut singurul primar din județ

AUR Vrancea anunță că a pierdut singurul primar din județ

Pe pagina de Facebook a organizației județene, Alianța pentru Unirea Românilor Vrancea a anunțat că primarul comunei Pufești, Nicolae Damian, ar fi trecut în barca PNL. Nicolae Damian este singurul primar AUR ales în județul Vrancea la scrutinul local din septembrie 2020. ”Bănuim că această mișcare are legătură cu postul de director de școală, post în care a fost numită prietena sa, dar și cu promisiunile de alte avantaje financiare, promisiuni făcute de PNL Vrancea. Cetățenii comunei Pufești sunt îndreptățiți să știe care sunt dedesubturile acestei mutări a primarului la alt partid, un partid numit liberal, specializat în trafic de influență și alte infracțiuni de corupție. Pe de altă parte, sondajul de opinie făcut recent în comună arată o prăbușire a încrederii cetățenilor în primarul Damian, datorită aroganței sale și lipsei de transparență decizională. Vă promitem că în 2024 vom avea un candidat mai serios la Pufești.”, se menționează în comunicatul postat de AUR Vrancea.
De precizat că un primar care schimbă partidul pe lista căruia a fost ales își pierde mandatul. De aceea, edilul din Pufești susține că nu a demisionat din AUR și, implicit, nu s-a înscris în PNL sau în alt partid. Nicolae Damian s-a declarat surprins de mesajul postat pe Facebook de organizația AUR Vrancea, mai ales că avusese o discuție cu deputatul Georgel Badiu, președintele organizației, chiar în cursul zilei de astăzi. ”Nu m-am alăturat PNL. Am avut deseori discuții cu reprezentanții PNL Vrancea cu privire la proiectele de dezvoltare ale comunei Pufești și am găsit deschidere din partea conducerii Consiliului Județean Vrancea pentru a ajuta comuna noastră. Domnul Badiu a fost la mine astăzi și am stat de vorbă. Mi-a spus că nu mă va da afară din AUR chiar dacă eu aș trece la alt partid. Dar, vă spun clar, nu m-am înscris în alt partid și nici nu s-au făcut presiuni asupra mea de a trece la alt partid. Sub nicio formă nu poate fi vorba de negocierea unor avantaje personale, iar ceea ce scrie în comunicatul AUR postat pe Facebook mă determină să închei orice colaborare cu AUR. Comuna Pufești are nevoie de proiecte, de sprijin, nu de scandaluri.”, ne-a declarat primarul comunei Pufești, Nicolae Damian.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu