AcasăCulturăAudiții artistice de final de an școlar la Centrul Cultural Vrancea

Audiții artistice de final de an școlar la Centrul Cultural Vrancea

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea – compartimentul Școala Populară de Artă, va organiza trei audiții artistice de final de an școlar, evenimente ce vor oferi cursanților oportunitatea de a-și prezenta progresul și realizările dobândite prin muncă, perseverență și pasiune.

Vă invităm să audiați copiii talentați ai județului Vrancea, în două locații ce promovează arta, entuziasmul și pasiunea micilor și tinerilor cursanți ai Școlii Popularede Artă: Galeriile de Artă Focșani și Zona de agrement a Crângului Petrești.

Joi, 4 iunie 2026, ora 17.00, la Galeriile de Artă, vă așteptăm la audiția clasei Canto popular care va aduce în prim-plan frumusețea și autenticitatea folclorului românesc, prin interpretări pline de sensibilitate și emoție ale cursanților, coordonate de expert Cosmina Matei.

Vineri, 5 iunie 2026, ora 17.00, la Galeriile de Artă, vă invităm la audiția claselor Pian și Canto muzică ușoară. Publicul va fi purtat într-o lume plină de magie și poveste, având ca temă Universul Disney, eveniment coordonat de expert Melania Stroia.

Miercuri, 10 iunie 2026, ora 18.00, vă asteptăm în amfiteatrul din Crângul Petrești la Serbarea de sfârșit de an școlar a  claselor: Canto popular, Canto muzică ușoară, Acordeon, Orgă, Vioară și Actorie, fiecare contribuind la realizarea unui program artistic divers și plin de emoție, având un  repertoriu variat, de la piese din folclorul românesc și muzică ușoară până la interpretări instrumentale și momente de actorie. Evenimentul este coordonat de experții Școlii Populare de Artă: Cosmina Adam, Melania Stroia, Dumitru Ivan, Dorin Ticu și Sorin Francu.

Suntem mândri de rezultatele obținute de steluțele muzicii și artei teatrale din cadrul Centrului Cultural Vrancea și privim cu entuziasm către noile proiecte și evenimente artistice care vor urma! (Sursa: Centrul Cultural Vrancea)

 

 

 

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite