Audiențele la Avocatul Poporului, ținute la Focșani, vor fi pe 23 noiembrie

0
286

Reprezentanții Biroului Teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului acordă audiențe cetățenilor din județul Vrancea, în municipiul Focșani, miercuri, 23 noiembrie 2022, la sediul Instituţiei Prefectului – Județul Vrancea, începând cu ora 1000. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.

Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă care are drept scop apărarea drepturilor şi libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice. Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană, printro petiție, dacă apreciază că i s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie prin acte şi fapte administrative ale autorităților publice. Petiția se poate trimite prin poştă, prin e-mail sau se poate depune personal în cadrul audiențelor.

IMPORTANT! Informații suplimentare privind acordarea audiențelor şi condițiile înscrierii pot fi obținute la telefon 0236.32.00.10, cel mai târziu până marți, 22 noiembrie 2022. Petiţiile adresate Avocatului Poporului se soluționează gratuit. (sursa: Avocatul Poporului)


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentProgramul ”Rabla pentru electrocasnice”, o nouă sesiune
Articolul următorFOTO Străzile din Focșani nu au ”rezistat” nici la aceste ploi