joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateAudiențe la Avocatul Poporului, în Focșani

Audiențe la Avocatul Poporului, în Focșani

Reprezentanții Biroului teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului acordă audiențe cetățenilor din județul Vrancea, în municipiul Focșani, miercuri, 27 iunie 2018, la sediul Instituţiei Prefectului – județul Vrancea, începând cu ora 1000Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă care are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană, printr-o petiţie, dacă apreciază că i s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie prin acte şi fapte administrative ale autorităților publice. Petiția se poate trimite prin poştă, prin e-mail sau se poate depune personal în cadrul audienţelor.  

IMPORTANT! Înscrierile pentru audiențe se vor face fie la Registratura generală, la parterul Instituţiei Prefectului, camera 10, până cel mai târziu în ziua anterioară audiențelor, fie la telefon 0236.32.00.10. Petiţiile adresate Avocatului Poporului se soluționează gratuit. (comunicat Avocatul Poporului)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu