vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateAu condus fără permis și s-au ales cu dosare penale

Au condus fără permis și s-au ales cu dosare penale

La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 1345, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, în comuna Măicănești, județul Vrancea. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat. 

La data de 7 iulie a.c., ora 17.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Focșani, în timp ce conducea pe raza municipiului un autoturism, fără să dețină permis de conducere. Din cercetările efectuate s-a stabilit că autoturismul îi fusese încredințat de către un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Focșani, care se afla în calitate de pasager în autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane care nu are acest drept. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu