joi, aprilie 25, 2024
AcasăFocsaniAu băut alcool și s-au urcat la volan

Au băut alcool și s-au urcat la volan

La data de 15 iulie, ora 21.36, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați cu privire la faptul că, în intersecția cu sens giratoriu Bulevardul București-strada 1 Decembrie 1918, un autoturism se deplasează haotic. La fața locului a fost identificat autoturismul iar conducătorul auto, un bărbat de 61 de ani, din localitate, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 16 iulie, ora 22:45, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea – Compartimentul DN2D Vidra au oprit pentru control pe strada Parcului, din satul Burca, comuna Vidra, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din localitate. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 17 iulie, în jurul orei 00:20, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat o femeie, de 48 de ani, din comuna Pufești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Muncii din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu