vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieAsociația Orașelor: ”Orașele mici ar putea fi primele care vor pune lacătul...

Asociația Orașelor: ”Orașele mici ar putea fi primele care vor pune lacătul pe activitățile din administrația publică locală”

Asociația Orașelor din România (AOR) a organizat miercuri, 03.06.2020, o videoconferință, la care au participat peste 50 de primari și specialiști din primăriile de oraşe. Principalul obiectiv al acestei întâlniri online a fost identificarea problemelor cu care se confruntă autorităţile administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş. În urma discuțiilor, Asociația Orașelor își declară public îngrijorarea față de situația financiară actuală a administrației publice locale, aflată într-un moment excepțional, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a lipsei de dialog din partea Ministerului de Finanţe. Estimările făcute de Asociaţia Oraşelor din România privind scăderea gradului de încasare la nivel local s-au dovedit corecte, iar, din analiza situaţiei gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale, reiese clar o situație disperată pentru administrația locală de la nivelul orașelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri. Cu o scădere de peste 25% a sumelor încasate din impozitele şi taxele locale faţă de anul trecut şi a încasărilor din impozitul pe venit raportate la sumele planificate la începutul anului, unele oraşe au ajuns să nu-şi mai plătească asigurările sociale şi pe cele de sănătate sau impozitele aferente salariilor, au renunţat la minimele construcţii privind infrastructura edilitar-urbană, existând pericolul să nu-şi mai poată susţine utilităţile vitale pentru comunitate, precum iluminatul public. În lipsa unor măsuri clare, articulate, venite din partea Ministerului Finanțelor, multe dintre orașele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcţionare a școlilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc, pe lângă locuitorii proprii, şi locuitorii comunelor învecinate.
Ținând cont de faptul că, din cauza situaţiei dramatice prin care trecem, creată de pandemia de COVID-19, care ne-a crescut cheltuielile, dar şi a neînţelegerii dificultăţilor cu care ne
confruntăm, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale vor suferi scăderi semnificative, care nu vor putea fi compensate prin măsurile pe care le pot lua autorităţile administraţiei publice locale, primarii de orașe îşi sporesc îngrijorarea că nu vor putea să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de Constituţie şi legile în vigoare, fiind atât într-o dificultate vizibilă privind asigurarea funcţionării, cât şi în imposibilitatea de a finaliza proiectele începute şi, mai ales, a iniţierii altor proiecte. Prin urmare, Asociația Orașelor din România (AOR) îi solicită ministrului Florin Cîţu să facă, cât mai rapid, o rectificare de buget în care să cuprindă următoarele măsuri:
1. Repartizarea de către Ministerul Finanțelor Publice către unităţile administrativ-teritoriale a
unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi/sau din alte surse, care să asigure sumele rezultate la începutul anului, ca urmare a mecanismului de alocare şi a celui de echilibrare a bugetelor locale, prin modelul de calcul prevăzut de Legea 5/2020.
2. Asigurarea unui buget minim de 2.000 mii lei/comună/an, 6.000 mii lei/oraş/an şi 12.000 mii lei/municipiu/an.
3. Alocarea pentru unitățile administrativ-teritoriale care organizează şi asigură funcţionarea
unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe lângă
locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate (licee; spitale; creşe; servicii de
evidenţă informatizată a persoanei; centre permanente pentru persoane în vârstă şi alte servicii sociale; poliţie locală ş.a.) a unor sume suplimentare, între 200 şi 300 lei/locuitor/an, în funcţie de numărul categoriilor de servicii pe care le finanţează.
4. Susţinerea de către bugetul de stat a sumelor necesare pentru cofinanţarea cheltuielilor
eligibile şi a celor neeligibile în cazul proiectelor admise la finanţare cu fonduri externe
nerambursabile şi stabilirea unui mecanism de atribuire a acestor sume către unităţile
administrativ-teritoriale, care să asigure avansuri la semnarea contractului de finanţare, urmând ca restituirea integrală a diferenţei rămase să se facă după finalizarea implementării
proiectelor.
5. Decontarea imediată a tuturor cheltuielilor generate de pandemia de COVID-19.
6. Creşterea la 90% a cotei de finanţare a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu
handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza
prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
7. Pentru secţiunea de dezvoltare a bugetelor locale, pe lângă fondurile puse la dispozitie de UE şi prin alte finanţări, se vor folosi, în principal, împrumuturile rambursabile care pot fi
contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cu luarea următoarelor
măsuri:
a) creşterea până la 35% a gradului de îndatorare a unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale, stabilit conform legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
b) suplimentarea limitelor privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care
urmează să fie contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în anul
2020, cu suma de 1.000 milioane lei.
Situaţia dificilă cu care se confruntă multe dintre oraşele mici şi mijlocii nu va putea fi depăşită
fără un dialog real între conducerea Asociaţiei Oraşelor din România şi Ministrul Finanţelor Publice, care să analizeze şi să pună în practică măsurile propuse de AOR, formulate în baza
realităţii din comunităţile locale, retransmise ministerului prin numeroase adrese oficiale. (Asociația Orașelor din România)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu