marți, martie 19, 2024
AcasăActualitateASF a stabilit tarifele de referință pentru polițele RCA

ASF a stabilit tarifele de referință pentru polițele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) publică tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora. Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă –  Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).
Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul poliţelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât și creșteri de valoare.
Tarifele de referință vin în contextul creat de cadrul legislativ primar și secundar actual, care introduce prevederi și instrumente noi pentru piață. Printre acestea se numără și un sistem de Bonus-Malus care răsplătește comportamentul corect în trafic. Acum șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut  de reglementările anterioare. La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din polițele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din polițe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polițe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din polițe.
Astfel, ca urmare a modificării legislației cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut. Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referință anterior (+11%). 
Publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață. Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate AICI.

Sursa: comunicat Autoritatea de Supraveghere Financiară

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu