marți, octombrie 15, 2024
AcasăComuna meaJITIAArhiepiscopul Ciprian a sfințit pictura bisericii noi din Jitia de Jos

Arhiepiscopul Ciprian a sfințit pictura bisericii noi din Jitia de Jos

Pictura bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea vrânceană Jitia de Jos a fost sfințită duminică, 22 mai 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. După ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită a picturii lăcașului de cult, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de șapte ieromonahi, preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei. În omilia rostită, Arhiepiscopul Ciprian a explicat învățăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a 5-a după Paști (Ioan 4, 5-42), care ne prezintă convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă, vorbind despre adevărata închinare ce se cuvine lui Dumnezeu. „Nu contează atât de mult locul, cât inima curată a celui care I se adresează în rugăciune smerită. Din nefericire, în vremea aceea, formalismul religios ajunsese la paroxism, motiv pentru care fariseii și cărturarii poporului evreu erau deseori mustrați de Mântuitorul. Dar – de ce să nu recunoaștem? – chiar în zilele noastre, cei mai mulți dintre creștini se mulțumesc doar cu formele exterioare ale cultului divin, sufocând dreapta credință cu fel și fel de superstiții și credințe populare, care nu au nicio legătură cu Evanghelia lui Hristos. Fără îndoială, lăcașul de închinare și cultul Bisericii sunt extrem de importante pentru împlinirea duhovnicească a creștinului ortodox. Ele presupun săvârșirea unui ritual, cu o rânduială bine definită, cu mișcări și gesturi precise în fața sfintelor icoane, dar nu acestea reprezintă esențialul, ci actul de închinare sau de adorare a lui Dumnezeu săvârșit cu inima înfrântă și smerită (cf. Psalmul 50, 18), adică în duh și în adevăr. Doar atunci este apreciat de Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi (cf. Psalmul 67, 36), actul de cinstire a icoanei sau a moaștelor unui sfânt, când îl săvârșești cu inimă curată și cu lacrimi de pocăință; când intri pe aceeași lungime de undă în comunicarea cu Dumnezeu. Dacă rostești rugăciunea doar cu buzele și ești indiferent când săruți icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului sau a oricărui sfânt, fără să fii pătruns în suflet de credința și iubirea lui Dumnezeu, atunci nu ai realizat mare lucru”, a subliniat Chiriarhul locului.

În semn de recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, preotul paroh Laurențiu Rotaru a primit rangul onorific de sachelar. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Jitia de Jos a fost ridicată în anii 2007-2008, prin osteneala preotului Constantin Stan, cu sprijinul enoriașilor și al autorităților locale. În perioada 2013-2014, Sfântul Altar a fost împodobit cu pictură, executată de către pictorul Cristinel Soare din Focșani, prin purtarea de grijă a preotului Gheorghe Daniel Micu. Lucrările de pictură au fost reluate în anul 2016, de către același pictor, sub îndrumarea actualului paroh, finalizându-se în 2020, prin contribuția semnificativă a credincioșilor din parohie și a unor binefăcători. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)



ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu