Aproape 19.000 de fermieri vrânceni în plată pentru subvențiile 2017

0

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a stabilit ca eligibile 18.874 de dosare ale fermierilor vrânceni, din totalul de 22.585, depuse pentru primirea avansului la schemele de plată ale Campaniei 2017. Dintre acestea, 18.640 au fost incluse în plată și, cel mai probabil, mulți fermieri vrânceni au, deja, banii în cont. Alte 18 cereri sunt calculate iar 216 dosare sunt în curs de autorizare. Zilele acestea vor intra, însă, în lucru și celelalte dosare ce aparțin fermierilor care au fost incluși în operațiunile de control cu teledetecție sau pe teren. De asemenea, inspectorii APIA vor lucra și la cererile de subvenții numai pe zootehnie, plata avansului în acest caz începând pe data de 15 noiembrie.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, în două săptămâni, „peste 80% dintre fermieri au primit subvențiile pe suprafață până la această dată, ceea ce înseamnă că din bugetul statului au plecat în conturile fermierilor 860 de milioane de euro, exact când câmpul o cere. Fermierii au însămânțat deja în miezul epocii optime 85% din suprafața programată. Reamintesc că banii se dau în primul rând din bugetul statului, ei alimentează conturile fermierilor ca să poată însămânța la timp, și apoi banii se restituie de la Uniunea Europeană în condițiile în care au fost respectate regulamentele, în contextul în care banii au fost dați în condiții corecte ca să nu existe dezangajări de fonduri. Și România nu are dezangajări. Iată că prin FEGA (n.r. Fondul European de Garantare Agricolă) sunt în țară peste 99,18% din fonduri și demult, nu de acum”, a mai precizat ministrul Agriculturii.