APIA: s-a încheiat campania de primire a cererilor pentru subvenții pe 2018

0

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat, pe data de 15 mai, Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2018, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de de 866.749 cereri, pentru o suprafața declarată la plată de 9.638.937,67 hectare. Județele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344 cereri), Bihor (36.432 cereri), Maramureș (34.383 cereri) și Botoșani (34.176 cereri). În ce privește județele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată avem județele Timiș (527.762,46 ha), Constanța (495.029,96 ha), Teleorman (419.661,07 ha), Dolj (418.818,68 ha) și Călărași (375.232,41 ha). Informăm că, în perioada 16 – 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018, fără aplicarea de penalităţi.
În conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)
nr. 15/17.01.2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca,
începând cu luna iunie 2018, să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b),
c), d) și e), astfel:
“b) în intervalul 4 iunie – 4 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv, controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014;
c) între 5 iulie – 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
d) plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30
noiembrie 2018, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
e) plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019.”
Reamintim că sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
(Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA)

PS – Conform ministrului Agriculturii, Petre Daea, din cei peste 866.000 de solicitanţi, cei cu vârsta de peste 60 de ani adună la un loc 453.630 de fermieri. Totodată, dintre cei 453.630 de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani, 223.994 sunt în categoria 61 – 70 de ani, 161.198 între 71 şi 80 de ani, iar 64.205 fermieri sunt între 81 şi 90 de ani.