joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneAPIA: peste 430.000 de cereri pentru subvențiile pe 2018 depuse până acum

APIA: peste 430.000 de cereri pentru subvențiile pe 2018 depuse până acum

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la acest moment, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018, un număr de 430.551 cereri, pentru o suprafaţă de 1.306.280,33 hectare. În intervalul 1 martie – 15 mai 2018, fermierii pot depune la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite! Reamintim că pentru suprafeţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în
Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați
conform INVITAȚIEI primite. 
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (comunicat Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu