vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturăAnsamblul Folcloric "Țara Vrancei", două săptămâni de spectacole în Federația Rusă

Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, două săptămâni de spectacole în Federația Rusă

Între 3 și 17 decembrie, Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Local şi Primăriei Focşani, va duce drapelul României în Federaţia Rusă, la Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe în care există comunități de români provenind din regiunile istorice, în cinstea Zilei Naționale a României. Membrii ansamblului vor da astfel curs invitaţiei primite din partea Excelenţei Sale Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, vrâncean la origini, care în acest an organizează „Caravana Folclorului Românesc-România 100”, eveniment care presupune susținerea unor spectacole prin care sunt promovate tradițiile și valorile populare românești, autentice. Deplasarea ansamblului va fi aprobată în Consiliul Local Focşani, mare parte din cheltuieli fiind asigurate de Ambasada României în Federația Rusă. Ansamblul Folcloric ”Ţara Vrancei” a mai fost prezent în Federația Rusă și în urmă cu doi ani, tot la invitația ambasadorului român, și a făcut o impresie extraordinară.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu