vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateAnimale, salvate de pompieri dintr-un incendiu devastator

Animale, salvate de pompieri dintr-un incendiu devastator

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit luni noapte, în jurul orei 00:30, în cooperare cu SVSU Popești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Popești. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, pe o suprafață de circa 300 mp. Datorită promptitudinii și profesionalismului cu care au acționat, pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor: un vițel, 10 oi, 10 capre, 5 porci și 10 păsări. De asemenea, dat fiind că incendiul a fost lichidat în limitele găsite, au fost salvate 7 autoturisme parcate în curte și mai multe utilaje agricole. Cu toate acestea, în urma incendiului, au ars: un adăpost de animale construit din lemn, un grajd și o baracă metalică cu acoperiș din lemn și învelitoare din plăci de azbociment. Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri neprotejate corespunzător față de materialele combustibile (o țigară nestinsă de la care s-au aprins plante furajere). Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

*

Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de fumat

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pagube materiale și uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:

  • Stingeţi ţigara în scrumieră – niciodată în coşul de gunoi – şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră. Utilizaţi o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionată dintr-un material care nu ia foc. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, și astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
  • Nu fumaţi în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool. Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu;
  • În fiecare an mor copii care provoacă incendii cu ajutorul ţigărilor, chibriturilor sau brichetelor, lucruri care nu ar trebui să fie la dispoziţia lor. Păstraţi aceste obiecte în locuri de unde copiii nu le pot lua! (Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu