luni, mai 20, 2024
AcasăAdministratieAngajații din primăriile comunale reîncep acțiunile de protest

Angajații din primăriile comunale reîncep acțiunile de protest

După trei luni de păcăleală, armistițiul acordat la cererea Guvernului a încetat! Promisiunile făcute personal de către primul ministru, în fața a 350 de primari ai comunelor, la începutul lunii februarie, au fost simple amăgiri.

Sectoarele de activitate aflate în directa subordonare, responsabilitate și cofinanțare a administrației publice locale (sănătatea, educația și asistența socială) sunt salarizate, prin ordonanțe de urgență, la nivelul anului 2023 + 20%. În tot acest timp, noi, salariații din primăriile comunelor și orașelor, am fost lăsați legați de gard, la nivelul anului 2021 + 200 lei, deși avem și noi o OUG, cu nr. 45/2023, care NU ne este aplicată.

Punându-ne pe noi din luna februarie să așteptăm “execuția bugetară a trimestrului I”, guvernul a adoptat în luna martie OUG nr. 19/2024, cu majorări salariale de 27% pentru alte sectoare și având un impact bugetar de 7 (șapte) ori mai mare decât cel necesar la acea vreme pentru personalul primăriilor din comune și orașe. A devenit clar încă de atunci că suntem duși cu vorba, ba la 31 martie, ba la 25 aprilie.

Domnul ministru Marcel BOLOŞ anunța săptămâna trecută că încasările bugetului de stat pe primul trimestru au fost un record – 97 miliarde lei, adică o creștere de 16% față de anul trecut. Exact aceasta este și suplimentarea salarială pe care o așteptăm cu toții, de la 5% la 20% față de nivelul din decembrie 2023, așa cum a fost stabilit și pentru toate sectoarele de activitate din curtea noastră.

Ca să fim bine înțeleși, începând cu anul 2019 și până în prezent, în peste 5 ani, cu o inflație cumulată de circa 50%, personalul din administrația publică locală a primit o singură majorare de 10%, adică alinierea la nivelul anului 2021, apoi blocarea aplicării pentru noi a OUG nr. 45/2023, care mai putea însemna 10%, și acel jignitor 5% din acest an, care înseamnă, în medie, câte 200 de lei brut pentru fiecare salariat din primăriile comunelor.

Reintrăm imediat după Paște într-un calendar de acțiuni de protest care se va concretiza în final cu greva generală din primăriile comunelor, începând cu 3 iunie, în săptămâna alegerilor locale și europarlamentare. Am notificat astăzi Guvernul cu privire la această decizie, comunicând lista revendicărilor, precum și calendarul acțiunilor de protest, documente care pot fi studiate alăturat. De această dată, solidaritatea întregului corp al salariaților din primăriile comunelor și orașelor va fi la cote maxime, pentru că chiar nu se mai poate continua cu aceste discriminări flagrante!

Astăzi, între orele 11.00 și 13.00, au loc greve de avertisment în 1227 de primării de comune, în care sunt organizate grupe sindicale ale Sindicatului național SCOR, iar pe 3 mai este programată grevă generală. (sursa: Sindicatului Național SCOR)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu