joi, aprilie 25, 2024
AcasăAdministratieAngajații din Primăria Focșani sunt scoși la curățenia orașului

Angajații din Primăria Focșani sunt scoși la curățenia orașului

Joi, 12 aprilie 2018, începând cu ora 8.30, Primăria Municipiului Focșani va desfășura o acțiune de igienizare în zona pasarelei de la intrarea în oraș dinspre Odobești și pe strada Antrepozite. La această acțiune vor participa zeci de angajați ai administrației locale, atât din Primărie cât și din instituțiile subordonate.                      Zonele în care va fi desfășurată activitatea de curățenie nu au fost întâmplător alese, întrucât în aceste perimetre sunt frecvent depozitate tot felul de deșeuri, ceea ce crează o imagine dezolantă care nu face deloc cinste orașului nostru și afectează mediul înconjurător. Aceste zone vor fi supravegheate video, dar și prin controale permanente ale Poliției Locale Focșani.  Trebuie precizat totodată faptul că, deși aceste zone sunt pe granița administrativ-teritorială dintre Focșani, Odobești și Câmpineanca, începând de mâine noi vom curăța întregul perimetru. Astfel, prin acțiunea noastră dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor celor care nu înțeleg efectele negative ale faptelor reprobabile care aduc atingere imaginii orașului nostru. (comunicat Primăria Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu