vineri, aprilie 19, 2024
AcasăStiri InterneAngajații din penitenciare vor salarii majorate și statut de polițiști

Angajații din penitenciare vor salarii majorate și statut de polițiști

Miercuri au avut loc discuții între ministrul Justiției, Tudorel Toader, și reprezentanții sindicatelor lucrătorilor din penitenciare. Aceștia din urmă sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost incluși pe lista majorărilor salariale, la fel ca lucrătorii din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, angajații din penitenciare au prezentat și alte revendicări, legate de statut, de condițiile de muncă și de deficitul de personal. ”Proiectul cu majorarea de 15% o să-l avem săptămâna viitoare și facem toate diligențele pentru ca acesta să fie aplicat cu 1 octombrie a.c., ca la polițiști. Statutul începem să-l discutăm imediat după 23 august, scopul fiind să fie promovat undeva la începutul lunii septembrie. În ceea ce privește suplimentarea statelor și deblocarea concursurilor, ministrul va prezenta un memorandum până la sfârșitul lunii septembrie, în Guvern. Restul problemelor le reluăm”, au precizat reprezentanții sindicatelor lucrătorilor din penitenciare, după finalizarea întâlnirii cu ministrul Justiției. Majorarea salariului de bază urmează să se facă prin Ordonanță de Urgență iar restul problemelor se vor rezolva prin proiecte de lege. Sindicaliștii au cerut o suplimentare de posturi de minim 1.000, pentru următoarea perioadă. Mai mult, ei vor schimbarea statutului lucrătorilor din penitenciare, pentru creșterea siguranței lor, în primul rând. Astfel, dacă acum sunt funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, ei ar urma să devină polițiști de penitenciar, conform modelului italian.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu