luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneAngajații din învățământul de stat primesc vouchere de vacanță în acest an

Angajații din învățământul de stat primesc vouchere de vacanță în acest an

În Monitorul Oficial din data de 15 aprilie a fost publicat Ordinul Ministrului Educației care  stabilește modalitatea de acordare a vouchere lor de vacanță în anul 2022 în instituțiile de învățământ de stat, în Ministerul Educației și alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia. „Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație”, se menționează în Ordin. Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului. Asta înseamnă că impozitul de 10%, adică 145 de lei, va fi reținut de angajator în luna în care aceste vouchere vor fi date.

Ordinul ME specifică faptul că, în cazul încadrării în sistem de cumul/ plata cu ora, voucherele de vacanță sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază, potrivit legii. De asemenea, în Ordin se precizează că, pentru cei care în cursul anului 2022 au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii. Pe de altă parte, angajații din sistemul de învățământ care nu doresc să primească vouchere de vacanță trebuie să depună o solicitare scrisă la unitatea/instituția angajatoare, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu