vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietateAmenzi și lemne confiscate pentru transportatorii care se aprovizionează din fondul forestier

Amenzi și lemne confiscate pentru transportatorii care se aprovizionează din fondul forestier

În perioada 07 – 13 noiembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 106 controale desfășurate pe drumurile publice, la depozitele de materiale lemnoase și în fonduri forestiere, au fost constatate 11 infracţiuni şi aplicate 53 de sancţiuni contravenţionale, din care 40 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 28.500 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 42 mc material lemnos, în valoare totală de peste 9.300 de lei. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu