joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateAmenzi și confiscări de lemne, în ultimele 3 zile

Amenzi și confiscări de lemne, în ultimele 3 zile

În perioada 18-21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au efectuat controale pe raza de competență, pentru a verifica legalitatea exploatării, transportării, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În cadrul acțiunii, au fost constatate opt infracțiuni silvice și au fost aplicate nouă sancțiuni pentru nerespectarea Legii 171/2010. În urma a 30 de controale, pe lângă sancțiunile contravenționale, ca măsură complementară, au fost confiscați aproape 32 metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare de 5429 lei.

Acțiunea a avut, totodată, rolul de a depista, preveni și combate fapte de natură penală și contravențională prevăzute de legislația pe linie rutieră în vigoare. Astfel, pe Drumul Național 2D, în localitatea Vidra, au fost instituite filtre, iar polițiștii au verificat transporturile de material lemnos. Polițistii au constatat o infracțiune la regimul rutier (conducerea unui vehicul fără permis de conducere) și au aplicat 9 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 17.015 lei. Un permis de conducere a fost reținut și retras un certificat de înmatriculare.

Combaterea delictelor silvice rămâne una dintre prioritățile polițiștilor vrânceni. Astfel, pe parcursul anului precedent, au fost desfășurate în total 5.500 de controale și au fost aplicate 1.258 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.190.000 lei. Tot anul trecut s-a dispus confiscarea a 5.900 mc. material lemnos în valoare de 1.213.000 lei. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu