vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateAmenzi mari pentru construcțiile neconforme

Amenzi mari pentru construcțiile neconforme

Amenzi de peste 5 milioane de lei a aplicat Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) în primul semestru al acestui an. Este o valoare cu 50% mai mare decât sancţiunile acordate pe tot parcursul anului trecut și, în același timp, depăşeşte bilanţul amenzilor din ultimii şase ani. Cauza acestor amenzi foarte mari pornește de la faptul că peste 70% din valoarea contravenţiilor aplicate de ISC provine din controalele efectuate la obiectivele în execuţie. Inspectorii au acordat 793 de amenzi în valoare de 3,61 milioane de lei în urma acestor controale, numai în primul semestru din 2016. Rapoartele de activitate ale instituţiei arată că a fost dispusă oprirea lucrărilor de construcţie în cazul a 174 de obiective controlate în primele şase luni ale anului, iar în 15 cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru fapte care constituie infracţiuni. În aproape 300 de cazuri, inspectorii ISC au cerut constructorilor refacerea lucrărilor care au fost găsite cu probleme.
Inspecția de Stat în Construcții a efectuat în această perioadă şi 167 de controale la firme cu activitate în proiectare. În urma acestora, inspectorii au constatat peste 230 de nereguli şi au dat 25 de amenzi. Controalele au descoperit ”neconformităţi majore şi grave privind elaborarea de proiecte incomplete, care conţin neconcordanţe între partea scrisă şi desenată, fără detalii de execuţie, cu caiete de sarcini incomplete, nerespectări ale normelor şi reglementărilor tehnice în vigoare“, se precizează în rapoartele inspectoratului.  Numărul mare de controale efectuate de ISC vine şi ca urmare a solicitărilor în creştere de la procurorii DNA şi Departamentul pentru Lupta Antifraudă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu