vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaALDE Vrancea participă la congresul partidului

ALDE Vrancea participă la congresul partidului

În ciuda frământărilor și disputelor dintre Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, astăzi și mâine se desfășoară, la București, Congresul Național al ALDE. Copreședintele (încă) Daniel Constantin a anunțat că nu va fi prezent, contestând, în instanță, decizia de organizare a Congresului. De asemenea, unii lideri ALDE, apropiați lui Constantin (proveniți, în special, din fostul PC), vor lipsi de la această ședință. Totuși, filiala Vrancea, bazată aproape în exclusivitate pe fostul PC, va participa la Congresul ALDE, cu 33 de delegați. ”Contestația domnului Daniel Constantin a fost respinsă, în primă instanță, și consider că trebuie să ne alegem o conducere unică. Cred că s-a pornit greșit cu acest conflict, cei doi trebuia să se pună la masă și să discute despre viitorul partidului. Era o bună oportunitate pentru noi să creștem pe scena politică. Sper ca noua conducere să facă treaba asta. După Congres se încheie și conflictul și sper să ducem la bun sfârșit ce ne-am propus și ce am promis în campania electorală. Nu cred că se va pune problema excluderii din partid a domnului Constantin. Eu nu sunt de acord cu excluderea, Daniel Constantin are 7 ani de când conduce partidul. Acum a greșit puțin, este tânăr, nu și-a cântărit foarte bine viitorul politic. Eu îl apreciez și cred că are perspective, are timp să revină”, ne-a declarat Ionel Cel Mare, președintele ALDE Vrancea. Ionel Cel Mare deține și funcția de vicepreședinte ALDE. El va candida la Congresul din aceste zile pentru a obține un nou mandat de vicepreședinte la nivel național.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu