duminică, mai 5, 2024
AcasăSocietateAl doilea român găsit mort în urma prăbușirii podului din Italia

Al doilea român găsit mort în urma prăbușirii podului din Italia

Autoritățile au anunțat, astăzi, că a fost identificată o a doua persoană cu cetățenie română care se numără printre cei peste 30 de morți în urma prăbușirii podului de pe autostrada A10, de lângă Genova. „În continuarea informaţiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la faţa locului, un alt cetăţean român, cu dublă cetăţenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu