Echipa de robotică AICitizens a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, mentorată de prof. Gabriela Obodariu, prof. Claudia Antonescu și Rareș Constantinescu, student Universitatea Natională de Stiintă și Tehnoligie Politehnica București, își încheie parcursul din acest sezon reconfirmând că adevărata valoare a unor campioin nu constă doar în trofeele din vitrină, ci și în impactul pe care îl au în comunitate și totodată în capacitatea de a forma noi generații. La Bucharest Twin Competition (BTC), turneul care a marcat finalul de sezon, echipa din Focșani a oferit noilor voluntari ai echipei încrederea de a lupta de la egal la egal cu cei mai buni, deschizând calea spre viitor.
Bucharest Twin Competition, performanță alături de echipa voluntarilor
La competiția de încheiere a sezonului de la București, AICitizens a adus pe teren alianța AICintez într-o formulă plină de energie, unde experiența membrilor vechi ai echipei s-a împletit cu entuziasmul elevilor începători în robotică, aflați la prima lor experiență oficială. În ciuda nivelului ridicat al turneului, echipa a obținut o valoroasă clasare pe locul 2 în grupă, calificarea în Play-Offs, și obținerea locului 6 în clasamentul general pe echipe, dovedind rigoare tehnică și un sistem de pregătire extrem de solid.
Palmaresul național și internațional al Sezonului DECODE
Parcursul competițional pe plan național și mondial în sezonul DECODE a fost unul de mare succes pentru echipa AiCitizens și suntem mândri că am promovat astfel Focșaniul și Vrancea la nivel național și internațional:
Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge (Houston, SUA): Căpitan al Alianței Câștigătoare a Diviziei Edison (10 victorii din 10 în calificări), Locul 2 Mondial la Inspire Award in Divizia Edison, Locul 4 în Clasamentul General Mondial și 3 recorduri mondiale de punctaj cu aliatii lor.
Multinational Tech Invitational (Fulton, SUA): Reprezentare de elită printre cele mai valoroase echipe ale lumii
Campionatul Național FTC: Căpitan al Aliantei Finaliste- vicecampioni nationali / Căpitan al Alianței Finaliste a Diviziei Coandă / Câștigători ai distincției Control Award.
Regionala Est 2026: Câștigători ai distincției Inspire Award Locul 1 și clasare pe Locul 1 în meciurile de calificare.
IceCode Showdown – 10 ianuarie 2026) – Locul 1
Snowy Circuits – 18 ianuarie 2026) – Locul 1
Focșani Tech Challenge – 25 ianuarie 2026) – Locul 1
Carpathian Robotics League Meet – 31 ianuarie 2026, Brașov) – Locul 1
Proiecte de impact pentru comunitate în Sezonul DECODE
Performanța tehnică din cadrul Sezonului DECODE a fost dublată permanent de o implicare la nivelul comunității din județul Vrancea, prin care tehnologia a devenit un instrument de incluziune și educație:
Hub-ul de Robotică „SHAPING FUTURE’S CITIZENS”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea prin care promovăm educația STEM, printarea 3D și robotica în rândul elevilor din județul Vrancea. Echipa a oferit resurse educaționale gratuite pentru printare 3D și robotică și sprijin (îndrumare și informații) pentru școlile care au dorit să își înființeze propriile cluburi de robotică. Peste 260 de elevi au beneficiat direct până acum de aceste cursuri și au luat primul contact cu tehnologia și educația STEM.
Proiectul „Robotech pentru viitor” (Finanțat prin Start ONG): O inițiativă extinsă de accesibilizare a educației STEM pentru copiii din mediul rural și medii vulnerabile. Echipa a organizat ateliere interactive de imprimare 3D și robotică LEGO, mentorând activ elevii de la școlile din Vânători și Nereju, precum și pe cei sprijiniți de Asociația „Sfântul Stelian”. Proiectul s-a încununat cu organizarea unui concurs dedicat elevilor, unde aceștia și-au pus în practică abilitățile tehnice nou dobândite, aprinzând în ei pasiunea pentru inovație.
Muzeul de Istorie accesibil tuturor (Plăcuțele Braille): Mânată de dorința de a aduce cultura mai aproape de fiecare om, echipa a proiectat și imprimat 3D plăcuțe tactile în limbaj Braille pentru exponatele Muzeului de Arheologie si Istorie Medievală din cadrul Muzeului Vrancei, oferind persoanelor cu deficiențe de vedere posibilitatea de a explora patrimoniul local. Mulțumim Asociației Nevăzătorilor Vrancea și Muzeului Vrancei pentru sprijinul constant în acest proiect.
Mentorat FLL: 4 echipe mentorate, dintre care una a ajuns la etapa mondială: Echipa AICitizens a ghidat pas cu pas miciii robotiști prin înființarea unor echipe de First Lego League: la Colegiul Național Al.I.Cuza, Little Citizens, calificată la etapa națională,, echipa BottaBots , de la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, D-Gitalization , de la Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” din Nereju. și Lego Land, tot din Nereju, calificată și premiată la Campionatul Mondial FIRST LEGO League, unde cei mici au fost alături de noi în toată perioada petrecută la Houston.
Mulțumiri pentru susținere și un reînnoit apel pentru susținerea performanței
Rezultatele deosebite ale AICitizens nu ar fi fost posibile fără sprijinul comunității și de aceea dorim să le dedicăm susținătorilor noștri. Aducem mulțumiri Primăriei Municipiului Focșani, Consiliului Județean Vrancea, Muzeului Vrancei, Centrului Cultural Vrancea, conducerii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, precum și tuturor sponsorilor și partenerilor noștri generoși, care au crezut în visul nostru și ne-au oferit resursele necesare pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel competițional. Pentru a menține acest standard al excelenței și pentru a duce mai departe proiectele educaționale, avem nevoie în continuare de susținere financiară și parteneriate puternice. Investiția în AICitizens este o investiție directă în viitorul tinerilor și al educație pentru Educatie STEM (Stiintă, Tehnologie, Inginerie si Matematică) din Vrancea.
AICitizens face parte din Programul Național FIRST Tech Challenge, adus în România de Asociația Nație Prin Educație, ce promovează și susține educația STEAM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. (comunicat de presă)
