Agenții de securitate, verificați de poliție dacă își rezolvă sarcinile de serviciu

0
344

În perioada 6-31 decembrie, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul efectivelor de ordine publică din cadrul subunităților au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 și H.G. Nr. 301/2012.

 Activitățile desfășurate au vizat identificarea obiectivelor în care paza bunurilor și valorilor se realizează prin personal de pază propriu sau prin societăți specializate și verificarea respectării obligației administratorilor de a asigura paza și de a folosi personal de pază calificat și atestat. În urma acțiunilor executate au fost controlate 256 de unități (136 super/market-uri, 30 casierii colectoare, 17 stații de comercializare a carburanților, 54 transporturi de valori și 19 alte unități care manipulează valori însemnate), fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale la H.G. Nr. 301/2012 și Legea Nr. 333/2003, în valoare totală de peste 27.000 de lei. Toți agenții de securitate verificați au fost reinstruiți cu privire la modul de executare a sarcinilor și de intervenție și sesizare în cazul unui evenimente. Recomandăm tuturor administratorilor de unități economice să-și asigure unitățile la terminarea programului de lucru, să-și verifice funcționalitatea sistemelor de alarmă la efracție la parametri optimi, depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri corespunzătoare din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile expres prevăzute de lege. Totodată, reamintim pe această cale că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012: regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică. Paza unităților comerciale în conformitate cu prevederile legale se asigură prin una din formele prevăzute de legislația în domeniu, respectiv: în mod obligatoriu prin:

– pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate) sau,

– existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta având rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).

Se recomandă:

– existența unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/recunoașterea/identificarea persoanelor (acesta având un rol atât preventiv cât și de vizualizare a furturilor înregistrate atât pe timpul orelor de program când subsistemul de detecție la efracție este dezactivat, cât și în afara orelor de program);

– conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate (acesta are rolul de a sesiza tentativele de efracție de la obiectiv în dispecerat, care vor putea fi comunicate echipajelor de intervenție).

De asemenea, reamintim faptul că transporturile de valori monetare în cuantum de peste 10.000 euro ori echivalentul în lei a acestei sume, se efectuează în condiții speciale conform prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă, cu avizul poliţiei care este obligatoriu. Pentru descurajarea comiterii unor astfel de fapte, polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni și vor lua măsuri ferme de fiecare dată când vor constata abateri de la prevederile legale.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării pentru identificarea celor mai bune şi eficiente soluţii în vederea protejării patrimoniului şi vieţii persoanelor. (IPJ Vrancea)



Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!