vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPoliticaAEP: mandatele aleșilor locali, prelungite până cel târziu la 31 decembrie a.c....

AEP: mandatele aleșilor locali, prelungite până cel târziu la 31 decembrie a.c. S-au simplificat condițiile de depunere a candidaturilor

La propunerea Autorității Electorale Permanente (AEP), Guvernul a hotărât amânarea alegerilor locale și prelungirea mandatelor aleșilor locali până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2020. Totodată, a fost anunțată simplificarea condițiilor de depunere a candidaturilor:
– a fost redus la jumătate numărul de semnături care trebuie depuse pentru a propune candidaturi într-o circumscripție electorală, mai precis la 25.000;
– dosarele de candidatură vor putea fi depuse electronic, iar listele de susținători vor putea fi semnate tot electronic;
în locul listelor de susţinători, poate fi făcută dovada depunerii în contul bancar a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează un competitor independent sau de 50 de salarii de bază minime pe ţară pentru campania electorală la nivelul judeţului sau nivelul Municipiului Bucureşti.
Reamintim că, potrivit legii, anul acesta erau programate alegeri la termen atât pentru autoritățile administrației publice locale, cât și pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. (Autoritatea Electorală Permanentă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu