joi, aprilie 25, 2024
AcasăAdjudAdjud: controale, acțiuni în trafic și de prevenire, derulate de polițiști și...

Adjud: controale, acțiuni în trafic și de prevenire, derulate de polițiști și jandarmi

În data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Adjud, structura de prevenire, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au acționat pe raza municipiului Adjud pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării normelor legale și asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră și ordine publică. Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8320 lei, în intervalul în care au fost derulate activitățile, respectiv 06.00 – 12.30. 33 dintre sancțiunile contravenționale aplicate au reprezentat abateri de la normele de circulație pe drumurile publice, fiind totodată reținute 3 permise de conducere. Polițiștii rutieri au acționat cu aparatul radar și cel alcoolscopic, în vederea impunerii disciplinei participanților la trafic și combaterii producerii unor evenimente rutiere. În total, au fost legitimate peste 200 de persoane și controlate aproximativ 150 de vehicule și autovehicule.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul acțiunii, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, fiind verificate 7 unități economice de pe raza municipiului Adjud. Astfel, au fost constatate 3 infracțiuni la Legea nr. 84/1998 Rep., fiind confiscate mai multe bunuri.

Polițiștii de prevenire a criminalității au desfășurat activități de informare a tinerilor cu privire la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator de substanțe psihoactive, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor. Un moment interactiv și foarte apreciat de tineri a fost reprezentat de testarea ochelarilor care simulează efectele consumului de droguri și alcool, aceștia având rolul de a-i face să conștientizeze riscurile pe care le implică consumul de substanțe psihoactive. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu