miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăStiri InterneAcuzații de fraudă la un concurs de promovare în Poliția Vrancea /...

Acuzații de fraudă la un concurs de promovare în Poliția Vrancea / Cauza, clasată de procurori

Publicația Curs de guvernare a realizat o investigație legată de un concurs de promovare desfășurat în cadrul IPJ Vrancea. Mai precis, este vorba de un concurs pentru ocuparea a două posturi vacante la Poliția Rutieră, prin trecerea în corpul ofițerilor a agenților de poliție care îndeplineau condițiile necesare. La concursul respectiv, organizat în ianuarie 2021, și-au depus dosarele 28 de candidați: 7 dosare au fost invalidate de comisia de concurs, iar la proba scrisă s-au prezentat 15 candidați, toți fiind agenți de poliție în cadrul IPJ Vrancea. Au câștigat concursul doi agenți – Cătălin Bernovici și Sorin Oprea – dar rezultatul a fost contestat. Candidații care au contestat rezultatul au susținut că cei admiși au copiat la examen cu ajutorul unor smartwatch-uri și cu complicitatea unor membri ai comisiei de examinare.

S-a deschis un dosar penal în acest caz și au început investigațiile. ”În acest dosar, au fost delegați ofițeri de poliție judiciară pentru a analiza înregistrarea video a concursului. Aceștia au descoperit, în aprilie 2021, că:

Șeful comisiei de examinare, comisarul Cătălin Manea, îi informează pe candidați că nu au voie în bănci decât cu cartea de identitate și un pix, fiind interzisă deținerea de mijloace de comunicare între candidați sau cu exteriorul.

În imagini nu este surprinsă însă nicio solicitare expresă ca aceste mijloace de comunicare să fie predate la comisia de examinare.

Tot din imagini se vede cum Sorin Oprea își consultă în mod repetat smartwatch-ul (fără ca nimeni din comisia de examinare să îi ceară să predea dispozitivul electronic), iar apoi scrie în lucrare.

La scurt timp după începerea examenului examenului, candidatul cere să meargă la toaletă. Îi este permis, fiind însoțit la toaletă de comisarul Cătălin Manea. Sorin Oprea lipsește din sala de examinare un minut și 52 de secunde.”, se arată, printre altele, în articolul publicat de Curs de guvernare. De asemenea, jurnaliștii au precizat că, în ianuarie 2021, soția lui Sorin Oprea, Ana, lucra ca ofițer în cadrul Serviciului Resurse umane din cadrul IPJ Vrancea. În momentul susțineri examenului de trecere în corpul ofițerilor, aceasta a făcut parte din comisia de multiplicare a subiectelor.

Până la urmă, procurorul de caz a dat soluție de clasare a cazului. ”În februarie 2024, având în dosar datele operatorului de telefonie care confirmă concluziile ofițerilor de poliție judiciară care au analizat înregistrarea video a examenului, Dorina Rîșca, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, decide clasarea cauzei privind infracțiunile de abuz în serviciu imputate membrilor comisiei de examinare și de divulgare a informațiilor care i se imputa agentului Sorin Oprea.”, au scris cei de la Curs de guvernare. Articolul complet poate fi citit pe cursdeguvernare.ro.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu